Roman Paul

Viata asta e efemera. Au trecut aproape 17 ani. 1991. Inca sunt relevant in exprimari. E o binecuvantare.
Totul a inceput cand eram mic. La 3 ani a lovit viata prima data.
Revin.
Timiditatea domina lumea.
La 7 ani am facut prima miscare. Timiditatea inca domina.
La 12 ani m-am dezghetat.
O serie de factori au intervenit. Timiditatea incepe sa piara.
La 14 ani sunt “aproape” dezghetat. Factorii nu ma mai influenteaza, caracterul se formeaza. Descopar anumite calitati. Incep sa ma bazez pe ele.
16 ani. Un nou inceput. Noi descoperiri. Oameni noi. Putini prieteni.
17 ani. Intrebari si raspunsuri.
A fi continuat…

Ma simt eliberat, total. Simplitatea domina.

1. Scutece

2. Examene

3. Nebunii

4. Note de plata

5.  Retete medicale

6.  Internari

7. Testament

Simplu nu ? 

Atentionarea mea e urmatoarea… Nu tuturor le va placea : (mai mult…)

Nu fugi de responsabilitati. Ne plac drepturile, dar responsabilitatile nu ni le asumam. Fugi de viata grea. Ti-e mai usor sa faci lucrul acesta. Eu o infrunt! I let her give me her best shot. De ce ? Ca sa lovesc pe contraatac ! Dar asta sunt eu.
Incercam sa ne ascundem, dupa perdele, in canale sau in colturi intunecate ale camerei sau mai stiu eu ce loc “de plans”, incepand sa facem obisnuitul, adica sa ne plangem ca “Life is too hard. Life sucks. **** Life ! Nu mai vreau sa traiesc, e prea grea viata asta “. Yeah Right ! Acestea sunt fraze tot mai des intalnite in randul tinerilor.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca, ipotetic vorbind, ar izbucni al III-lea razboi mondial, si ar trebui inrolati, de exemplu, toate persoanele de sex masculin cu o varsta de peste 16 ani inclusiv. Atunci ce am face, am merge pe front direct invinsi ? Oricum viata e grea, ne impusca astia, mai bine mergem , bine mersi pe front, cu unu curajos in frunte, care sa tina steagul alb, sa se vada clar ca cerem armistitiu. “Suntem prea tineri sa murim si nu vrem sa ne riscam, nu vrem sa luptam” - Daca nu ma insel,chiar asta scria pe steag.
Ne plangem de mila, ne facem de toata rusinea. Suntem o generatie aiurea, tind sa cred. Tineretul asta ! Unde e spiritul acela luptator ? Acel spirit luptator, ce s-a observat cel mai bine in ’89. Dar se pare ca tot ce a fost in ’89 bun in mentalitatea omului, s-a stins in decursul acestor 18 ani. Dinozaurii, mastodontii bolnavi au infectat si tinerii din zilele noastre.
Nu mai putem trai cu mentalitatea aceasta. Vor mai trece generatii (2-3) pana se va schimba si mentalitatea oamenilor (tinerilor). Pe langa acea lipsa de curaj, de a infrunta problema “frontal”, as aborda si formidabilul spirit de turma. Nu stiu daca ati remarcat, dar domne’ … Romania e o tara de emo ! Toti au parul in ochi, vopsiti bineinteles, negru, unghile multicolore si mai ales, intentii clare de sinucidere (absente la fake-emoz din Ro). Emo-wear, Emo-feelings, Em0-everything, 3m0-writing , Ce mai !
Si stiiti ce e un lucru comun la ei ? Toti arata la fel ! E ca si cum ai vedea aceeasi persoana multiplicata de n ori. Vai si amar!
Poate ti-am trezit un sentiment. Ai citit randurile acestea pierdute in “marea blogosfera”. Si totusi, vroiam doar sa iti spun, nu te mai ascunde, nu ai unde sa fugi. Problemele oricum ajung la tine.
Eu am ales sa le infrunt. Tu ce alegi ?

Maine am campionatul judetean de baschet. Mi-a venit intre timp o idee.

Ce ar fi daca as organiza un concurs ? Chiar am sa il organizez.

Vrei sa ai un articol publicat la mine pe blog ?

Am sa iti dau sansa aceasta. Trimite articolul la adresa :

paul[dot]roman[dot]napoleon[at]gmail[dot]com

De specificat ar fi bine ca la Subiectul sa apara sub forma : ”Concurs articol blog”.

Vor fi anuntati 3 castigatori. Articolele pot fi trimise pana in 7 martie.

Respect. Recunostinta. 2 cuvinte.

Sunt 2 cuvinte pentru unii. Pentru altii, sunt doua calitati. Ce-i drept, pentru multi dintre dragii nostri “pamanteni”, aceste calitati sau virtuti (depinde cum vrei sa le numesti) sunt absente in proportie de 100%. Pur si simplu, nu exista.

Noi, cei care traim in era vitezei, nu mai avem timp sa avem un pic de recunostinta pentru cel ce ne face un bine? Un mic multumesc ? Un pic mai mult decat acel mic multumesc ?
Cand cineva face un efort pentru o alta persoana, ajunge sa-l faca degeaba, il face pentru nimic si pentru nimeni, pentru ca nu “primeste” nimic in compensatie. Legea compensatiei nu prea e “satisfacuta” in ultima vreme. Ce ar trebui omul sa faca ? Sa nu mai faca bine, pentru ca nu mai primeste recunostinta ?

Eu am recunostinta. Am pentru tot ce am avut in viata aceasta. De fiecare data cand m-a ajutat cineva, eu am ajutat acea persoana de 2 ori mai mult. Asa am fost invatat. Cei care te ajuta, nu-i da la o parte, nu uita de ei si nu in ultimul timp, ajuta-i si tu pe ei. Nu, nu se mai intampla lucrul asta. M-am convins ca unii nu imi sunt recunoscatori ca ii ajut, nu sunt… pur si simplu. Asa observi foarte usor, care iti sunt adevaratii prieteni, dar nu te ajuta decat intr-o proportie de 50% sa zicem.
La celalalt 50% intervine respectul.
Dai respect, primesti respect. Teoretic.
Dai respect, primesti un sut in … Practic.
Eu cred ca e ceva normal ca in viata, relatiile intre oameni sa se bazeze pe respect. Nu ma refer la relatii “amoroase”. Ma refer la termenul general. Da de unde, vad ca in jurul meu respectul dispare, mai ales de la cei care ii credeam prieteni(e). NU e nimic. Nu e nici o problema. Comutam macazul. You respect me, I respect you. As simple as that. Peace!

Sa ne citim cu bine…
(Inceputul pentru un alt articol… e aici) : You can’t hide, you can’t run… Anytime your last day might come. That’s why you should live your life as you feel it !

Ne invartim… iarasi ne invartim. Ametim. Nu ne mai stim de cap… totusi ne invartim.
Cam asa a decurs weekendul la munte.
Macar ne-am distrat. Inca astept sa primesc pozele Sunt curios cum se vede “de afara”.

Asta a fost “portia de non-sens pe ziua de azi”.

Acum sa trecem la lucruri mai serioase. Simt ca am trecut de acele crize adolescentine (nu sunt foarte sigur, dar tot ce e posibil) sau mai stiu eu ce alte “framantari” (Mi-o spus X ca Y ca Z a vazut blogul tau, si nu i-a placut ce a vazut acolo, si tu esti doar un ratat). Am ajuns sa am reflexii inverse (Aici intervine o poveste frumoasa :
Se duce unul la doctor, si zice:
- Domnu’ Doctor, eu am reflexii inverse !
Da doctorul cu ciocanelul in genunchi… sare piciorul.
- Domne’ , tu esti sanatos nu ai nimic. Dar totusi, cum ti-ai dat seama ca ai reflexii inverse?
- Pai, stiti … eu lucrez la o firma… si de fiecare data cand sefu’ striga la mine, in loc sa ma doara capul, pe mine ma durea in cot.)

Asa si eu, am ajuns sa ma doara “in cot” de toate prostiile lor, de ce sa imi stric eu capul ? Vorba lu’ d-na diriginta: Nu va agitati, ca nu are rost, ci mai rau, va scurtati din viata…

Deci … De acum incolo, stam toti relaxa, la o bautura racoritoare (sau fiecare ce doreste, dupa preferinte), mai palavragim un pic asa, ca sa nu ramana gura inghetata si o sa incercam sa ne preocupam de probleme existentialiste (sa speram).

Cei care cautati profunzimea prin zona asta, are pus DoNotDisturb la usa. Reveniti intre orele 07:59 - 08:00 (Acesta e momentul cand ajung la scoala, sau cand dorm cel mai bine, daca e weekend.)

Sa ne citim cu bine, si cu “chestii” mai frumoase.

P.S. : Cei care nu aveti un limbaj “curat”, nu treceti de “testul anti-doping al comentariilor”.
P.P.S. : Starea mea de acum e una euforica, intr-un fel, zici ca sunt high. Revin mai tarziu cand “se va putea” scrie ceva ceva, asa pentru sufletelul tuturor.

Revin pe acest teritoriu drag mie, dupa o indelunga perioada de absenta. Mi-a lipsit… locul exprimarii libere… locul meu.
Incep sa simt ceva, din ce in ce mai “evident”, si anume, ca totusi… exista oameni care ma inteleg, in felul meu, cu bune si cu rele.
Cu dezamagire, afli uneori ca sunt oameni care nu iti merita deloc atentia.
Dar sa trecem peste aceasta “judecare” a oamenilor. Rolul acesta este luat de Altcineva. Nu sunt eu Jesus Christ sau God.
Azi este Ziua Indragostitilor, 14 februarie , 2008. Este ziua… ziua in care indragostitii din intreaga lume, isi redeclara dragostea, o zi in care fie traiesc acea dragoste mai puternic decat inainte, fie o traiesc mai “moderat”. Preferabil, “dupa acea zi sa traiesti dragostea mai puternic” pare cea mai buna optiune.
Anul acesta ma prinde “nelegat” sufleteste de nimeni. Absolut nimeni. Nu a fost sa fie. Cum spuneam mai demult, poate exista dragoste si pentru mine…
Dragostea e cel mai minunat sentiment ce omul il poate simti. Dragostea nu e un obiect, e acel ceva, acel sentiment ce il simti cu toata inima, ce nu ai vrea sa te paraseasca niciodata, sa fie prezent tot timpul. E ceva formidabil. Probabil degeaba m-am chinuit sa explic acest sentiment, pentru ca eu consider, ca acesta sa ramana “pur” nu trebuie explicat, pentru ca prin orice explicatie pe care vei incerca sa o dai, o sa duci la alterarea acestuia.
Si stii ce ? Have a freakin’ nice day !

P.S. : Iarasi iau o pauza, nu stiu cat de lunga.

P.P.S.: Stiu, am fost foarte superficial in articolul asta… ati observat bine unii din voi.

Am Motive :

1. Sunt foarte foarte foarte obosit acum.

2. Da, nu am dat atata importanta acestei zile, si acestui sentiment, ca e ceva ce m-a parasit de mult timp.

Si ceva frumos pentru final :

Credits go to my friend… nu o sa specific numele.

Printre acordurile de Vivaldi si Bach se mai scurgea o ora din viata mea. Noroc cu device-urile noi care te salveaza din situatie ( Thank you God for the headphones! )
Lumea mai ridica o medie, mai scadea o medie, deci totul decurgea normal, nimic special.
Eu imi continuam marsul nesfarsit prin viata, gandindu-ma in momentele de respiro, ce am sa fac astazi, maine… toata viata. (mai mult…)

Sa nu uit sa pun titlu…

Sa pun un titlu…

…Un titlu pentru tot ce ma inconjoara…
…Un titlu pentru cei ce ma urasc… (P.S. Facem lista ! Astept sa iti pui numele aici : )
…Un titlu pentru cei ce ma iubesc… (putini, dar e OK)
…Un titlu pentru cei ce le plac lucrurile aparute pe blog…
…Un titlu pentru cei ce nu agreeaza acest blog…
…… Si intr-un final, un titlu pentru cei care injura in aceasta zona …

Prea multa lume crede ca ma implic prea mult in ceea ce scriu, probabil asa este… Prea multa lume crede ca acest blog este viata mea, si nu stiu nimic altceva… Prea multa lume are doar prejudecati si nu vor sa descopere adevaratul om, prea multa lume nu are ce am eu… acel ceva, pe care putini il intelegeti.

De-a lungul timpului au trecut prin aceasta zona in scris, de la ironii frumoase la umor englezesc, si mai rar, “confruntari” spirituale profunde.
Cine a iesit cel mai castigat din toata aceasta… blogareala… am fost eu… EU. Am aflat ca exista anumite tipuri de oameni, de colegi, de prieteni, si variante (sau unii ar zice feţe) ale mele.
Oamenii se clasifica in urmatorul fel dupa parerea mea: (P.S. : Nu ma judeca, nu de alta, dar asta e dreptul lui Dumnezeu si nu al tau si nici al meu, dar mi-am permis sa ma abat de la regula in cazul de fata… pacatosul de mine… ca sa imi spun of-ul)

… Probabil e fara sfarsit aceasta lista.

Si totusi, I live my own life (this should be read like WTF?!) . Nu ne dam seama cat de bine e sa fi uneori increzator in fortele proprii. Uite asa o sa il cunoasteti de acum pe Paul Roman. Un tip, care intotdeauna a fost increzator in fortele proprii, in ceea ce poate creea, increzator in talentul sau, in capacitatea sa de a gasi solutie in orice situatie, si nu in ultimul timp, posibilitatea de a manipula pe orice parte, oamenii. Blond la suprafata (prejudecatile dumneavoastra probabil deja s-au activat), dar profund si increzator in interior.
Acesta este doar un sumar al “calitatilor” si poate “defectelor” mele. Dar va las ceva mai mult :

Vreti sa va descriu cum e Paul Roman cu adevarat ?

- Daca ii este cauzata suferinta, el este cel care va lovi cel mai tare, si nu cu pumnul cum (n-)ar crede unii, ci prin inteligenta.
- Este acel cineva care nu ii pasa ce spune lumea despre el.
- Traieste dupa propriile reguli si conceptii.
- Este greu influentabil, daca nu imposibil
- Are un mare respect pentru monarhie si tot ce inseamna acest lucru.
- Considera ca liberii-cugetatori nu ajung in iad (nu neaparat).
- Apeleaza des la ironie.
- Niciodata nu lasa pe cel de aproape sa se bucure prea mult, decat daca acea persoana chiar semnifica ceva pentru el.

Eu, sunt acea persoana, ce te poate duce de pe culmile Raiului, in prapastia iadului. (Nu te speria! Nu e chiar asa de rau!)

… Si totul parea atat de simplu… Inca un caz pierdut… Inca un om neajutorat si profund ganditor…

Uite ca acei oameni sunt mai puternici decat credeti…

Nu ati vazut nimic… din mine.

P.S. : Postati daca doriti sa mai vedeti blogul acesta pe internet, chiar sunt curios de parerea voastra.

P.P.S : Ca si bonus, ca ati citit pana aici, am sa las imediat un link de download/ascultat melodia Nikkfurie - The A La Menthe.