Cei mai interesanti brazi de Craciun

Bradul, falnic si frumos ornamentat, a devenit un simbol emblematic al Spiritului Craciunului peste tot in lume. Exista numeroase legende cu privire la originile decorarii pomului “cu cetina tot verde”. Una dintre aceste povesti relateaza cum Martin Luther a fost impresionat de frumusetea unor mici brazi, in timp ce se plimba printr-o padure ninsa. Acoperit de zapada, intregul peisaj stralucea in lumina Lunii asemenea unui ocean nesfarsit de sclipiri. Martin Luther a fost atat de miscat de aceasta scena, incat a doborat unul dintre brazi, l-a luat acasa si i-a decorat crengile cu lumanari aprinse. De aceea se crede ca fondatorul Bisericii Lutherane a fost cel care a pus pentru prima oara lumina intr-un pom de Craciun. Traditia s-a pastrat peste secole dar, in ultima perioada, obiceiul a suferit, pe alocuri, unele modificari in situatii care au determinat incadrarea bradului festiv in categoria lucrurilor bizare. Iata 10 exemple elocvente.

1. Bradul de ciocolata
Este cu certitudine vorba despre un brad de Craciun care arata delicios. Ciocolatierii francezi nu inceteaza sa uimeasca publicul larg prin creativitatea si pasiunea artistica a realizarilor lor din ciocolata. Patrick Roger, prim ciocolatier al Frantei, a creat in acest an un pom de Craciun de ciocolata inalt de zece metri, cu intentia de a aduna bani pentru Teledonul anual din Franta. Impresionantul „pom” a fost acompaniat de figuri tipice sezonului festiv, cum ar fi Mos Craciun si renii lui, totul confectionat din ciocolata neagra. Ideea lui Roger a fost aceea de a crea o minune a iernii, care sa ii incante atat pe copii, cat si pe adulti.

2. Bradul din diamante
Compania de bijuterii Soo Kee a venit pentru prima oara cu ideea crearii unui „brad” de Craciun din diamante. Aceasta creatie magnifica, literalmente in valoare de milioane de dolari, este unul dintre cei mai scumpi pomi de Craciun din lume. Incrustat cu mii de diamante stralucitoare insumand 913 carate, 3.762 de pietre delicate si decorat cu aproape 500 de luminite, „bradul” a cantarit peste 3.000 de kilograme, iar valoarea i-a fost estimata la 1.550.000 dolari in 2007. Acum, cel mai scump brad din toate timpurile costa 11 milioane de dolari si se afla in holul central al Hotelului Palace din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite. Bradul artificial, nu mai inalt de patru metri valora, initial, 10.000 de dolari, dar aceasta suma a tot crescut pe masura ce aur, perle, diamante, safire si alte pietre pretioase furnizate de Style Gallery au fost adaugate. In acest moment, 181 de bijuterii dintre cele mai valoroase decoreaza cel mai scump pom de Craciun al lumii.

3. Bradul ecologic
Unul dintre cei mai nebunesti „brazi” de Craciun este cel prietenos cu mediul, creat din sticle de apa de 20 de litri reciclate si din tevi de PVC. Scopul monumentului captivant pentru ochi a fost acela de a spori nivelul de constientizare al oamenilor cu privire la notiunea de reciclare. Un alt „pom” de iarna interesant a fost si Copacul Inghetat Paprika, realizat din peste 280 de sticle de plastic reciclate si suspentade in aer. Proverbul conform caruia „gunoiul unei persoane este comoara alteia” se dovedeste adevarat in aceste cazuri.

4. Bradul de Murano
Insula italieneasca Murano este un paradis al sticlarilor. Pretuita de mai bine de 1000 de ani si distinsa prin culorile sale intense, formele spectaculoase si tehnicile de suflat vechi de secole, sticla de Murano ramane una dintre cele mai apreciate contributii ale Italiei la lumea artistica. Cel mai inalt pom de sticla al lumii a fost expus in Murano in decembrie 2006, iar un an mai tarziu in fata Pietei San Marco, din Venetia. Arhitectii Gianmarco Ferro, Paolo Dedemo si Alessio De Lazzari au contribuit solid la succesul proiectului, dar monumentalul brad de Craciun a fost sculptat de Simone Giovanni Cenedese, maestru sticlar si principal designer. „Pomul reprezinta o interpretare moderna a culorilor si simbolurilor traditionale ale sezonului festiv”, a decarat Cenedese.

5. Bradul din cristale Swarovski
Swarovski, unul dintre manufactorii de top ai lumii in domeniul cristatelor, si-a dezvelit tot in acest an, cateva modele foarte elegante de brazi de Craciun. Unul dintre cei mai stralucitori astfel de pomi este decorat cu peste 2.000 de birujetrii din cristal. Bradul de Craciun se afla in incinta mall-ului Siam Paragon, din Thailanda. Un alt proiect asemanator, si cu traditie, este bradul natural din Zurich care se aprinde in fiecare Craciun, de 13 ani incoace, si este decorat cu peste 7.000 de cristale Swarovski.

6. Bradul din LED-uri
Un pom de craciun din LED-uri, inalt de aproape 20 de metri, a luminat Dublin-ul pe parcursul intregii ierni a anului 2008. A avut o greutate de cinci tone si a fost realizat din 100.000 de „becuri” de diferite dimensiuni. Eleganta si eficienta din punct de vedere energetic, instalatia a fost realizata de Blachere Illumination, un furnizor de top in domeniul luminilor exterioare si decorative, responsabil, de asemenea, de crearea faimoaselor spectacole de lumini de pe Turnul Eiffel, de iluminarea bulevardului Champs Elysees si de luminile de Craciun din Monaco, St. Petersbourg si Toulouse.

 

7. Bradul „ciclist”
Construit din 100 de componente de biciclete, „Braciclul” este unul dintre cei mai originali pomi de Craciun din lume, ridicat chiar in luna noiembrie a acestui ani, in Sydney, Australia. In ultimii trei ani, zona The Rocks din orasul australian s-a aflat sub patronajul cate unui pom de Craciun din materiale reciclate. In 2008, materia prima aleasa a constat in scaune, 2009 a fost anul sticlelor reciclate, iar in acest an organizatorii au optat pentru diferite parti de… biciclete. „Bradul” inalt de sapte metri a fost realizat din componente de biciclete furnizate de CMA Recycling, proiectarea si construirea sa necesitand un total de opt saptamani. Instalatia poate fi admirata pana pe 28 decembrie, cand va incepe sa fie desfacuta.

8. Bradul invers
Brazii aranjati cu varful in jos incep sa castige tot mai multa popularitate in randul adeptilor de creatii si amuzante alternative cu ocazia sarbatorii Craciunului. Originile atarnarii brazilor dateaza inca din Evul Mediu si se spune ca unele familii din estul Europei ar fi suspendat pomii cu susul in jos pentru a simboliza, intr-o anumita maniera, numai de ei stiuta, Sfanta Treime. In zilele noastre, brazii astfel dispusi sunt fie atasati de tavan, asemenea unor candelabre, fie infipti in suporti speciali pe podea, care ii sustin. Desigur, astazi, acest obicei nu mai are vreo insemnatate, dincolo de ineditul evident pe care il aduce. Traim oare intr-o lume rasturnata?

9. Bradul Mountain Dew
Privit de la distanta, arata intocmai ca un brad traditional de Craciun, foarte frumos si bogat ornat, insa la o analiza mai atenta se poate observa ca „pomul” este produsul imbinarii si alaturarii a sute de cutii goale de bautura carbogazoasa Mountain Dew. Conform lui David Barshow, creatorul bradului inedit, construirea acestuia a necesitat 400 de doze de suc, o teava din PVC pentru trunchi, bare subtiri in loc de crengi si o bormasina pentru a realiza gaurile in care acestea din urma sa intre in teava. Lui David si celor trei prieteni ai sai care au lucrat la brad le-au trebuit patru zile intregi pentru a-l finaliza. Privind rezultatul, pare sa fi meritat… Sau nu?

10. Bradul subacvatic
Scafandrii Parcului Oceanic din Manila, Filipine, au instalat un brad de Craciun foarte frumos decorat pe fundul unui acvariu urias. Ei si-au mai surprins vizitatorii, deghizandu-se in Mos Craciuni si sirene ce inotau imprejurul pomului mereu verde, ca parte a spectacolului organizat de parc cu ocazia serbarii Craciunului. De asemenea, in 2010, Sea Life Aquarium, din SUA, si-a „plantat” si decorat, cu ajutorul scafandrilor deghizati in spiridusi, un brad inalt de 1,80 metri construit din piese lego, pe fundul dioramei oceanice „Atlantis, Orasul Pierdut”, din cadrul complexului acvaristic. Sub privirile surprinse ale publicului, scufundatorii au decorat „crengile” pomului de Craciun cu ornamente din lego, precum si cu diverse delicatese pentru pesti, punand in varful bradului o stea de mare.

 

Sursa: Torrents.Ro

About Paul Roman

Not so ordinary. Definetly not a regular guy. Follow me and you'll find out the way I see the world.

One response to “Cei mai interesanti brazi de Craciun

  1. Pingback: Cei mai interesanti brazi de Craciun - Ziarul toateBlogurile.ro

Expune-ţi gândurile!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: