Cel ce-a cunoscut şi focul, în viaţa lui
şi gheaţa
şi durerile ce-n viaţă pe-astea două le-nsoţesc
zis-a tuturor acelor care merg cu el pe-un drum:
– Sufletul vă plânge singur,
viaţa singur e-o pustie
de-aceea fiinţa voastră va căuta printre fiinţe
şi-ntre lucruri
ca să afle să-şi apropie
ceva!
Suflete, atunci ai grijă!…
Inimă, atunci fii trează!
Căci fiinţele pe lume, ca şi lucrurile sunt.
Cel ce le-a făcut pe toate
le-a dat însuşiri la fel.
Unele-s la fel ca piatra,
altele-s la fel cu vântul,
altele-s la fel cu floarea,
altele-s la fel cu focul
– de aceea fii cu grijă
când alegi
şi ce-ţi alegi.
Dacă te-alipeşti de-o piatră,
ori te va zdrobi durerea
ori te va-ngheţa răceala nepăsării vieţii ei
şi vei rămâne
pe urmă
mult mai singur ca dintâi.
Dacă te-alipeşti de vântul călător şi uşuratec
ori ajungi fără de stare,
ori ajungi fără de soţ,
ori ajungi fără fiinţă
– mult mai singur ca dintâi.
Dacă te-alipeşti de-o floare dulce
dar neputincioasă,
ori te duci la fel cu dânsa
ori tânjeşti pe veştejiri
jelind scurta bucurie
mult mai singur ca dintâi.
Focul însă ori te arde
ori te face mai puternic,
te va face ori cenuşă
ori mărgăritar de preţ…
– Suflete, să fii cu grijă când alegi
şi ce-ţi alegi.
