De ce ar fi nevoie în Bisericile noastre?

Ne-am construit Biserici. Mulţi slujitori ai Domnului au avut ca viziune, construirea unei biserici şi acum … s-au terminat amândouă. Adică, şi construcţia Bisericii şi viziunea. Poate la anul … nişte balustrade de inox … sau nişte trepte de marmură.

Continuă lectura

Ce să-ţi aduc eu, mamă?

Ce să-ţi aduc eu, mamă,

’napoi când am să vin

de unde merg departe?

– Obrazul tău senin.

Ce să-ţi aduc eu, mamă,

când am să-ntorc cândva

să-ţi fac o bucurie?

– Curată faţa ta!

Ce să-ţi aduc eu, mamă,

să-ţi bucur ochii dulci?

– Credinţa şi iubirea

curate cum le duci!

Un dar neprețuit…

Se povestește că un tânăr, singur la părinți, urma să-şi încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o mașină expusă în vitrina unui magazin auto. Știa că tatăl lui își poate permite să cumpere o astfel de mașină, așa că şi-a exprimat dorința să o primească în dar la absolvire.
Ziua mult așteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că mașina mult visată va intra în posesia sa. O ușoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă. În seara dinaintea festivității de absolvire, tatăl şi-a chemat fiul în birou. L-afelicitat pentru anii de studiu şi i-a spus cât de mândru este de el şi cât de mult îl iubește. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emoționat: “Felicitări, fiule!”
Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile mașinii. Însă în cutie se afla o Biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă. Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
 – Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a ieșit furios din birou, părăsind definitiv casa tatălui său.
Anii au trecut …
Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă şi o familie frumoasă. Într-un târziu, şi-a dat seama că vremea nu stă în loc şi a hotărât să-şi viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultății.
Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anunța că tatăl lui a decedat şi că toată averea i-a rămas lui, ca singur moștenitor. Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost copleșită de tristețe şi regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar, se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeași poziție în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniți de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o şi a început să citească în ea.
La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească mașina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în litere mari peste termenii contractului. Mașina îl aștepta de ani de zile în garaj.
De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântările lui Dumnezeu, doar pentru că nu sunt “împachetate” cum ne-am așteptat?

Alipiri

Cel ce-a cunoscut şi focul, în viaţa lui

şi gheaţa

şi durerile ce-n viaţă pe-astea două le-nsoţesc

zis-a tuturor acelor care merg cu el pe-un drum:

 

 

– Sufletul vă plânge singur,

viaţa singur e-o pustie

de-aceea fiinţa voastră va căuta printre fiinţe

şi-ntre lucruri

ca să afle să-şi apropie

ceva!

 

 

Suflete, atunci ai grijă!…

Inimă, atunci fii trează!

Căci fiinţele pe lume, ca şi lucrurile sunt.

Cel ce le-a făcut pe toate

le-a dat însuşiri la fel.

 

 

Unele-s la fel ca piatra,

altele-s la fel cu vântul,

altele-s la fel cu floarea,

altele-s la fel cu focul

– de aceea fii cu grijă

când alegi

şi ce-ţi alegi.

Dacă te-alipeşti de-o piatră,

ori te va zdrobi durerea

ori te va-ngheţa răceala nepăsării vieţii ei

şi vei rămâne

pe urmă

mult mai singur ca dintâi.

 

 

Dacă te-alipeşti de vântul călător şi uşuratec

ori ajungi fără de stare,

ori ajungi fără de soţ,

ori ajungi fără fiinţă

– mult mai singur ca dintâi.

 

 

Dacă te-alipeşti de-o floare dulce

dar neputincioasă,

ori te duci la fel cu dânsa

ori tânjeşti pe veştejiri

jelind scurta bucurie

mult mai singur ca dintâi.

 

 

Focul însă ori te arde

ori te face mai puternic,

te va face ori cenuşă

ori mărgăritar de preţ…

 

 

– Suflete, să fii cu grijă când alegi

şi ce-ţi alegi.

Poti pamantu

Poţi pământu-n mâini să ţii,

Poţi să mori şi poţi să-nvii,

Poţi om mare ca să fii

Şi stăpân pe fire!

Poţi să cazi şi poţi să creşti,

Poţi vorbi în limbi cereşti,

Dar, să ştii, nimic nu eşti

Dacă n-ai iubire!

Poţi să ştii să scapi de rele,

Poţi să ştii să numeri stele

Şi din lume toate cele

Să le ai în ştire!

Eşti un clopot de aramă

Un tun groaznic ce dărâmă

Şi-o mânie ce sfărâmă

Dacă n-ai iubire!

De-ai avea toată ştiinţa,

De sub cer toată credinţa

Cât să muţi la munţi fiinţa

Numai cu-o zâmbire.

Nu eşti faclă, nici suspin,

Nici durere, nici alin,

Eşti ca cel mai aspru spin

Dacă n-ai iubire!

De ţi-ai da averea toată

Pentru cei lipsiţi din gloată,

Corpu-ţi fie întins pe roată

Ori adus jertfire.

Nu eşti nici măcar pitic,

Eşti sub stele cel mai mic

Eşti nimic, nimic, nimic,

Dacă n-ai iubire!

Tu singur îţi faci

Tu singur îţi faci raiul şi-ţi pregăteşti cărarea

şi tu-ţi albeşti veşmântul sfinţindu-ţi ascultarea.

 

Tu singur, doar tu singur

îţi pregăteşti pe veci

odihna sau osânda

în care-ai să petreci.

 

Tu singur îţi faci iadul şi-ţi pregăteşti scrâşnirea

şi tu-ţi zdrobeşti nădejdea – urmând împotrivirea.

 

Tu singur, judecata ţi-o pregăteşti cu fapta,

trăirea ta te-aşeză de-a stânga sau de-a dreapta.

 

Tu singur poţi acuma să scapi de la pierzare,

cât încă poţi – întoarce, să poţi afla iertare.

 

Tu singur îţi poţi  strânge în ceruri moştenire,

cât poţi mai face bine şi poţi umbla-n sfinţire.

 

Ferice-n veci de tine de-alegi cărarea bună

lumina-ţi va fi haină şi soarele cunună.

Cereri penibile

„Penibil a fost şi Petru pe muntele Tabor, când de buimăcit ce-a fost a vrut să facă trei colibe. De ce trei şi nu una? Unde îşi vâră omul amprenta din una face trei, din două face nouă, dintr-o biserică într-un loc face patru, dintr-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică a lui Hristos, face 34000. De’… ne plac gardurile. Gard la casă, la biserică, sârmă ghimpată pe lângă noi şi toate gardurile înalte de beton şi sticlă pisată să nu poată să sară nici gândul. Printre gardurile de zăbrele vedeai când leşină vecinul, vedeai durerea aproapelui, acum beton văd, beton sunt şi la Betonia mă duc… adică, inimă de piatră m-am făcut!

Continuă lectura

Ultima Intrebare

Book of Life

„Fiecare dintre noi, încă din copilărie, am pus întrebări, … întrebări isteţe sau mai puţin isteţe, … sigur, direct proporţional cu coeficientul de gândire avut şi cultivat …

Fără prea mult efort, fiecare am observat că întrebările variază în funcţie de subiectul ales, în funcţie de cel care întreabă şi cel care răspunde.

Omul este o fiinţă întrebătoare şi gânditoare. Uneori, îţi dai măsura şi arăţi de ce fel eşti, şi din felul în care întrebi. O întrebare bine pusă, are deja pe jumătate răspunsul, inclus în ea … şi desigur, mai sunt şi întrebări nebuneşti, şi întrebări fără răspuns, şi întrebări care nici măcar nu merită vreun răspuns.

Se va fi întâmplat în viaţă, să pui o întrebare cuiva şi să nu primeşti răspuns, sau răspunsul pe care l-ai primit să nu te fi mulţumit. Cum la fel de adevărat este, că şi tu ai fost întrebat în viaţă şi poate că nu ai ştiut ce să răspunzi. E firesc! Nimeni nu are răspuns la toate întrebările, decât singur Dumnezeu!

Uneori Îl întrebăm şi pe Dumnezeu. Şi El ne răspunde, sau nu ne răspunde, după caz. Ceea ce este absolut sigur, este faptul că, va veni o clipă când El ne va întreba pe noi, şi noi vom fi aceia care trebuie să răspundem …

Chiar dacă oamenii ne întreabă câte proprietăţi posedăm sau câte „jucării” de lux ne-am achiziţionat, Dumnezeu nu ne va întreba nici în câte bănci ne-am păstrat banii, nici câte zero-uri a avut averea noastră şi evident nici câte proprietăţi sau jucării de lux am posedat. Ci, ne va întreba de suflet … de sufletul pentru care El şi-a vărsat până şi ultima picătură de sânge.

Majoritatea oamenilor mizează pe faptul că toată viaţa au mers la biserică, … pe faptul că ei cred în Dumnezeu şi că „nu au omorât pe nimeni” … Putem înţelege uşor că, Dumnezeu nu ne va întreba nici la ce biserică am mers şi nici dacă am crezut în El sau nu (că doar şi dracii cred şi se cutremură, nu-i aşa? …).

Majoritatea oamenilor care au mers toată viaţa la biserică sau „din când în când” cred că împlinind câteva forme, vor rezolva problema sufletului.

Dumnezeu nu ne va întreba ce religie am adoptat sau pozat, chiar dacă mulţi religioşi zic sau transmit indirect ideea „veniţi la noi, că noi suntem cei mai buni” sau “numai cu noi se merge în rai”. Probabil mulţi se gândesc că, dacă Dumnezeu de bani nu ne-ntreabă atunci e bine, sau dacă nu ne-ntreabă de religie sau de biserică e şi mai  bine …

La sfârşitul alergării noastre pe pământ, alergare mai lungă sau mai scurtă, Dumnezeu ne va cere socoteală de un singur lucru … de sufletul nostru! Chiar dacă Dumnezeu nu va întreba câţi bani am avut pe pământ, mulţi oameni vor încerca să negocieze cu Dumnezeu … şi nu va ţine figura …

Problema capitală pentru cei care se bazează pe negocieri, în lumea noastră, în care majoritatea lucrurilor se învârt în jurul banilor, … este că Dumnezeu este nenegociabil şi incoruptibil … cu El nu poţi cădea la „mica înţelegere” … cu El trebuie să fii limpede şi corect la „marea înţelegere” … şi mai ales, fără şmecherii. Adică, să fii fairplay!

În Cerul Bunului Dumnezeu, nu vor  intra oameni care par buni, … în Rai vor fi doar oameni, care nu şi-au vândut sufletul … nu doar pentru un blid de linte, sau pentru 30 de arginţi … dar, nici măcar pentru lumea întreagă!

Întrebarea cheie, mai înainte de a-ţi încheia călătoria, este:

«Ai tu numele scris în Cartea Vieţii?»

Dacă da, este bine … dacă nu, te-ai născut degeaba, ai făcut umbră pământului degeaba, te-ai zdrobit pentru tot felul de lucruri în zadar şi ai murit degeaba!

Tu poate crezi că mai ai foarte mult timp! Şi mâine, şi poimâine, şi săptămâna viitoare, şi la anu’ … şi, de ce nu, şi la anu’ şi la mulţi ani …

Prietene, revino-ţi! S-ar putea să nu mai ai cine ştie ce timp, … chiar dacă nu îţi vine să crezi lucrul acesta. Mulţi nu l-au crezut şi s-au ars … pe veşnicie! Fii deştept şi nu le imita isprava. Preţul sufletului e prea mare! Zice Domnul: „ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” … Dacă vei fi neserios şi necredincios, finalul va fi mult prea trist … nici nu-ţi poţi imagina! „Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.”

Aşadar, „Înţelepciune!” Ascultă, gândeşte şi decide bine !!!”

Gândul de Duminică [13]

Astăzi, vă recomand să vizionaţi un film:

Fireproof

Cine vrea să-şi petreacă o după-amiază plăcută cu un film bun, vi-l recomand. O să înțelegeți voi ce e de înțeles din film 😉

Gândul de Duminică [12]

Când te-ai trezit, te priveam şi mă gândeam că Îmi vei spune, măcar câteva cuvinte! Speram că Îmi vei cere părerea în vreo problemă sau pur şi simplu, Îmi vei mulţumi, pentru vreun lucru bun, care s-a întâmplat ieri în viaţa ta, sau pentru că, au răsărit zorile încă o dată pentru tine, sau pentru că ai primit o nouă zi de viaţă! Dar am observat că eşti ocupat încercând să-ţi găseşti hainele cu care să te îmbraci.

În timp ce te învârteai prin casă, pregătindu-te, mă gândeam că vei găsi câteva clipe, în care să-mi spui, pur şi simplu: „Bună dimineaţa, Doamne!” Dar nu s-a întâmplat.

La un moment dat, ai avut vreo 15 minute libere. Te-ai aşezat într-un fotoliu, apoi te-am văzut sărind în picioare. Am crezut că vrei să-Mi vorbeşti … dar nu … ai alergat la telefon, şi ai chemat mai degrabă un cunoscut, ca să bârfeşti cu el.

Te-am privit cu răbdare întreaga zi, cu toate activităţile tale … şi am sperat mereu … măcar un cuvânt, măcar un gând sau măcar un suspin … dar nimic …

Am observat că înainte de a lua masa de amiază, ai privit în jur. Mi-am dat seama că te-ai simţit jenat ca să-Mi mulţumeşti, de aceea nu ai plecat capul ca să te rogi … e, asta e! …

Mai era timp din zi, şi am sperat că până la urmă îţi vei îndrepta atenţia şi spre Mine!

Te-ai întors acasă. Părea că ai o mulţime de lucruri de făcut. După ce ai terminat o parte dintre ele, ai dat drumul la televizor. Nu ştiu dacă îţi place sau nu, să te uiţi la el! Prin faţa ochilor tăi, se perindă vrute şi nevrute. Am observat că petreci foarte mult timp, în faţa lui, negândindu-te de fapt, la nimic. Pur şi simplu, priveşti ecranul! Am aşteptat răbdător. Te-ai ridicat într-un târziu şi   te-ai dus, să-ţi iei cina … dar cu Mine, tot nu ai vorbit …

Era târziu, şi cred că te simţeai obosit. Aşa că, ai spus „Noapte bună!” familiei, te-ai trântit în pat şi ai adormit imediat. Ce să faci? E bine şi aşa … !

Te învălui în dragostea şi ocrotirea Mea, în fiecare clipă! Te iubesc atât de mult, încât aştept în fiecare zi, măcar un semn de la tine … un cuvânt, un gând, un suspin sau o mulţumire din inimă. Doresc mereu, să comunicăm! E aşa de greu, să ai o conversaţie, de unul singur.

Ei, văd că te pregăteşti să te trezeşti din nou. Voi mai aştepta odată,         cu toată dragostea mea, pregătită pentru tine!

Mă voi îngriji, să ai o zi bună!

Prietenul tău, cel mai bun,

DUMNEZEU!