Furio – A Premium BuddyPress & Responsive WordPress Theme

Hello there everyone! Today we’re going to talk about a new breath-taking premium BuddyPress theme that just surfaced the web recently. The theme is called Furio, and is the world’s first Premium BuddyPress theme that is responsive.

Furio is a clean, minimalist and easy to use responsive theme that was designed and developed for WordPress and compatible to run seamlessly with both BuddyPress & bbPress plugins installed. You’ll sure love the simplicity of it. It comes with a Theme options panel and multiple Widgets sections, so setting it up to resemble your desired look will be pretty easy.

Furio can also take the role of a portfolio, business/corporate site and a community theme. It helps you maintain and grow your community easier and it does that beautifully.

What does responsive mean? Take a look at the theme demo. Resize your browser window. See what happens.

Furio was built to adapt to any resolution, from mobile to HD. That means that no matter the situation, you can view it easily on your smartphone, tablet or 27″ Display.

If you’re not familiar with BuddyPress, it’s a social network plugin for WordPress allowing your website to become a fully functional community portal. BuddyPress lets your users interract through groups, forums, friends, status updates, private messaging and a lot more.

Furio integrates this functionalities into the theme’s design beautifully and offers a look & feel that no other premium BuddyPress theme could offer.  Oh, and by the way, your own social network can be viewed easily on your smartphone, tablet or any device, because Furio adapts! (You can now say: Take that, FaceBook! I’m coming to dominate!).

I’ve attached a small gallery of Furio’s pages, but more can be viewed in the theme demo.

So, enough with the description and reviewing, I want to know what price do I have to pay for this Premium BuddyPress theme that you’re talking about? It all costs a mere 45$. Yes, I’ve said 45$. It’s more like a steal, not a buy, at such a low price! Go ahead, click the desired option.

„Nu mai complica tot ce e simplu”

Semnat,
timpul

Prea trece timpul…

Parca prea trece timpul… prea repede… nu stiu daca numai mie mi se pare, dar zici ca zboara. Numai cand am inceput scoala, si deja a trecut o luna de facultate. Pfuai, cand ma gandesc ce repede o sa treaca si anul II, parca ma ia cu groaza. Ce mai e, deja-s la jumatatea facultatii… Dupa aia familie, job, etc…

Parca mai demult, nu trecea timpul asa repede. Ce facem de ni se pare ca trece asa repede? Suntem mai stresati, avem mai multe de facut, nu stim sa ne bucuram de ce avem? Nu stiu ce e… Poate-mi spuneti si voi o parere.

Pierdut buletin, declar nul.

Azi am avut placuta surpriza de a afla ca, dupa ce mi-am pierdut buletinul joi in Cluj Napoca, l-am primit astazi prin posta, acasa in Sebes, cu expeditor : Prefectura Judetului Cluj. Eh, ce chestie, am ramas uimit, pentru ca prea putin ma gandeam ca o sa il mai recuperez, sau ceva de genu’, daramite sa il primesc prin posta acasa. Mi se demonstreaza ca in Cluj mai sunt si oameni de Doamne ajuta, nu numai… oameni rai.

Eh, oricum, valoarea buletinului acum nu mai are nici o valoare, ca vineri deja am fost acasa ca sa imi fac altul… Dar totusi… e ceva.

Un dar neprețuit…

Se povestește că un tânăr, singur la părinți, urma să-şi încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o mașină expusă în vitrina unui magazin auto. Știa că tatăl lui își poate permite să cumpere o astfel de mașină, așa că şi-a exprimat dorința să o primească în dar la absolvire.
Ziua mult așteptată se apropia, însă fără ca tânărul să poată depista vreun semn că mașina mult visată va intra în posesia sa. O ușoară dezamăgire începuse să i se cuibărească în inimă. În seara dinaintea festivității de absolvire, tatăl şi-a chemat fiul în birou. L-afelicitat pentru anii de studiu şi i-a spus cât de mândru este de el şi cât de mult îl iubește. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetată, rostind emoționat: “Felicitări, fiule!”
Fiul a deschis cutia, sperând că va găsi în ea cheile mașinii. Însă în cutie se afla o Biblie scumpă, îmbrăcată în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertă. Dezamăgirea i s-a transformat în mânie.
 – Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie? Trântind Biblia pe biroul tatălui, tânărul a ieșit furios din birou, părăsind definitiv casa tatălui său.
Anii au trecut …
Tânărul de odinioară avea de-acum o afacere prosperă şi o familie frumoasă. Într-un târziu, şi-a dat seama că vremea nu stă în loc şi a hotărât să-şi viziteze tatăl, pe care nu-l mai văzuse din ajunul absolvirii facultății.
Însă înainte ca să poată pleca la drum, o telegramă fulger îl anunța că tatăl lui a decedat şi că toată averea i-a rămas lui, ca singur moștenitor. Ajuns din nou acasă după ani de zile, inima i-a fost copleșită de tristețe şi regrete. A intrat în biroul tatălui său. La un capăt al mesei grele din lemn de stejar, se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeași poziție în care o lăsase el înainte de a părăsi casa părintească. Cu ochii împăienjeniți de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o şi a început să citească în ea.
La un moment dat, întorcând încă o filă, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat să ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmă să primească mașina mult visată. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în litere mari peste termenii contractului. Mașina îl aștepta de ani de zile în garaj.
De câte ori nu trecem cu vederea binecuvântările lui Dumnezeu, doar pentru că nu sunt “împachetate” cum ne-am așteptat?

Alipiri

Cel ce-a cunoscut şi focul, în viaţa lui

şi gheaţa

şi durerile ce-n viaţă pe-astea două le-nsoţesc

zis-a tuturor acelor care merg cu el pe-un drum:

 

 

– Sufletul vă plânge singur,

viaţa singur e-o pustie

de-aceea fiinţa voastră va căuta printre fiinţe

şi-ntre lucruri

ca să afle să-şi apropie

ceva!

 

 

Suflete, atunci ai grijă!…

Inimă, atunci fii trează!

Căci fiinţele pe lume, ca şi lucrurile sunt.

Cel ce le-a făcut pe toate

le-a dat însuşiri la fel.

 

 

Unele-s la fel ca piatra,

altele-s la fel cu vântul,

altele-s la fel cu floarea,

altele-s la fel cu focul

– de aceea fii cu grijă

când alegi

şi ce-ţi alegi.

Dacă te-alipeşti de-o piatră,

ori te va zdrobi durerea

ori te va-ngheţa răceala nepăsării vieţii ei

şi vei rămâne

pe urmă

mult mai singur ca dintâi.

 

 

Dacă te-alipeşti de vântul călător şi uşuratec

ori ajungi fără de stare,

ori ajungi fără de soţ,

ori ajungi fără fiinţă

– mult mai singur ca dintâi.

 

 

Dacă te-alipeşti de-o floare dulce

dar neputincioasă,

ori te duci la fel cu dânsa

ori tânjeşti pe veştejiri

jelind scurta bucurie

mult mai singur ca dintâi.

 

 

Focul însă ori te arde

ori te face mai puternic,

te va face ori cenuşă

ori mărgăritar de preţ…

 

 

– Suflete, să fii cu grijă când alegi

şi ce-ţi alegi.

Tu singur îţi faci

Tu singur îţi faci raiul şi-ţi pregăteşti cărarea

şi tu-ţi albeşti veşmântul sfinţindu-ţi ascultarea.

 

Tu singur, doar tu singur

îţi pregăteşti pe veci

odihna sau osânda

în care-ai să petreci.

 

Tu singur îţi faci iadul şi-ţi pregăteşti scrâşnirea

şi tu-ţi zdrobeşti nădejdea – urmând împotrivirea.

 

Tu singur, judecata ţi-o pregăteşti cu fapta,

trăirea ta te-aşeză de-a stânga sau de-a dreapta.

 

Tu singur poţi acuma să scapi de la pierzare,

cât încă poţi – întoarce, să poţi afla iertare.

 

Tu singur îţi poţi  strânge în ceruri moştenire,

cât poţi mai face bine şi poţi umbla-n sfinţire.

 

Ferice-n veci de tine de-alegi cărarea bună

lumina-ţi va fi haină şi soarele cunună.

Cereri penibile

„Penibil a fost şi Petru pe muntele Tabor, când de buimăcit ce-a fost a vrut să facă trei colibe. De ce trei şi nu una? Unde îşi vâră omul amprenta din una face trei, din două face nouă, dintr-o biserică într-un loc face patru, dintr-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică a lui Hristos, face 34000. De’… ne plac gardurile. Gard la casă, la biserică, sârmă ghimpată pe lângă noi şi toate gardurile înalte de beton şi sticlă pisată să nu poată să sară nici gândul. Printre gardurile de zăbrele vedeai când leşină vecinul, vedeai durerea aproapelui, acum beton văd, beton sunt şi la Betonia mă duc… adică, inimă de piatră m-am făcut!

Continuă lectura

Ultima Intrebare

Book of Life

„Fiecare dintre noi, încă din copilărie, am pus întrebări, … întrebări isteţe sau mai puţin isteţe, … sigur, direct proporţional cu coeficientul de gândire avut şi cultivat …

Fără prea mult efort, fiecare am observat că întrebările variază în funcţie de subiectul ales, în funcţie de cel care întreabă şi cel care răspunde.

Omul este o fiinţă întrebătoare şi gânditoare. Uneori, îţi dai măsura şi arăţi de ce fel eşti, şi din felul în care întrebi. O întrebare bine pusă, are deja pe jumătate răspunsul, inclus în ea … şi desigur, mai sunt şi întrebări nebuneşti, şi întrebări fără răspuns, şi întrebări care nici măcar nu merită vreun răspuns.

Se va fi întâmplat în viaţă, să pui o întrebare cuiva şi să nu primeşti răspuns, sau răspunsul pe care l-ai primit să nu te fi mulţumit. Cum la fel de adevărat este, că şi tu ai fost întrebat în viaţă şi poate că nu ai ştiut ce să răspunzi. E firesc! Nimeni nu are răspuns la toate întrebările, decât singur Dumnezeu!

Uneori Îl întrebăm şi pe Dumnezeu. Şi El ne răspunde, sau nu ne răspunde, după caz. Ceea ce este absolut sigur, este faptul că, va veni o clipă când El ne va întreba pe noi, şi noi vom fi aceia care trebuie să răspundem …

Chiar dacă oamenii ne întreabă câte proprietăţi posedăm sau câte „jucării” de lux ne-am achiziţionat, Dumnezeu nu ne va întreba nici în câte bănci ne-am păstrat banii, nici câte zero-uri a avut averea noastră şi evident nici câte proprietăţi sau jucării de lux am posedat. Ci, ne va întreba de suflet … de sufletul pentru care El şi-a vărsat până şi ultima picătură de sânge.

Majoritatea oamenilor mizează pe faptul că toată viaţa au mers la biserică, … pe faptul că ei cred în Dumnezeu şi că „nu au omorât pe nimeni” … Putem înţelege uşor că, Dumnezeu nu ne va întreba nici la ce biserică am mers şi nici dacă am crezut în El sau nu (că doar şi dracii cred şi se cutremură, nu-i aşa? …).

Majoritatea oamenilor care au mers toată viaţa la biserică sau „din când în când” cred că împlinind câteva forme, vor rezolva problema sufletului.

Dumnezeu nu ne va întreba ce religie am adoptat sau pozat, chiar dacă mulţi religioşi zic sau transmit indirect ideea „veniţi la noi, că noi suntem cei mai buni” sau “numai cu noi se merge în rai”. Probabil mulţi se gândesc că, dacă Dumnezeu de bani nu ne-ntreabă atunci e bine, sau dacă nu ne-ntreabă de religie sau de biserică e şi mai  bine …

La sfârşitul alergării noastre pe pământ, alergare mai lungă sau mai scurtă, Dumnezeu ne va cere socoteală de un singur lucru … de sufletul nostru! Chiar dacă Dumnezeu nu va întreba câţi bani am avut pe pământ, mulţi oameni vor încerca să negocieze cu Dumnezeu … şi nu va ţine figura …

Problema capitală pentru cei care se bazează pe negocieri, în lumea noastră, în care majoritatea lucrurilor se învârt în jurul banilor, … este că Dumnezeu este nenegociabil şi incoruptibil … cu El nu poţi cădea la „mica înţelegere” … cu El trebuie să fii limpede şi corect la „marea înţelegere” … şi mai ales, fără şmecherii. Adică, să fii fairplay!

În Cerul Bunului Dumnezeu, nu vor  intra oameni care par buni, … în Rai vor fi doar oameni, care nu şi-au vândut sufletul … nu doar pentru un blid de linte, sau pentru 30 de arginţi … dar, nici măcar pentru lumea întreagă!

Întrebarea cheie, mai înainte de a-ţi încheia călătoria, este:

«Ai tu numele scris în Cartea Vieţii?»

Dacă da, este bine … dacă nu, te-ai născut degeaba, ai făcut umbră pământului degeaba, te-ai zdrobit pentru tot felul de lucruri în zadar şi ai murit degeaba!

Tu poate crezi că mai ai foarte mult timp! Şi mâine, şi poimâine, şi săptămâna viitoare, şi la anu’ … şi, de ce nu, şi la anu’ şi la mulţi ani …

Prietene, revino-ţi! S-ar putea să nu mai ai cine ştie ce timp, … chiar dacă nu îţi vine să crezi lucrul acesta. Mulţi nu l-au crezut şi s-au ars … pe veşnicie! Fii deştept şi nu le imita isprava. Preţul sufletului e prea mare! Zice Domnul: „ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” … Dacă vei fi neserios şi necredincios, finalul va fi mult prea trist … nici nu-ţi poţi imagina! „Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.”

Aşadar, „Înţelepciune!” Ascultă, gândeşte şi decide bine !!!”

20 – Un pas mic pentru omenire, un pas mare pentru Paul

Salutare!

Va scriu din postura de suflet tanar, ce a implinit 20 de ani, tocmai astazi : 30 Iulie 2011.

20 – o schimbare de ‘prefix’, trecem la 2 cu 0, dupa 10 ani de 1 cu ‘ceva’. E o varsta superba, o varsta la care viata se spune ca este cea mai frumoasa si sa stii ca ii cred pe cuvant pe cei care spuneau lucrurile acestea. Odata cu aceasta schimbare incep sa ma simt un om din ce in ce mai responsabil pentru tot ceea ce fac, cu o viziune tot mai clara la ceea ce vreau, cum si cand sa fac.

E un prag psihologic, care imi aduce aminte, ca timpul trece si nu sta deloc sa ne astepte pe niciunul. Fiecare clipa trebuie traita ca si cum ar fi ultima si fiecare gura de aer ar trebui inspirata ca si cum ar fi prima.

Cu aceste ganduri, imi inchei articolul si nu pot sa va urez altceva decat sa aveti o zi extraordinara si o viata asemenea.

Photo credits